Sari la conținut

InformatHIV / Sănătatea sexuală

Candidoza


Puncte cheie

  • Candidoza este o infecție fungică frecventă, tratabilă cu medicamente antifungice.

  • Candidoza ușoară din gură este relativ comună la persoanele HIV pozitive.

  • Igiena orală bună poate reduce riscul de candidoză orală.

Candida reprezintă un grup de fungi comuni, care trăiesc pe piele sau în gură. Aceștia sunt în mod normal controlați de sistemul imunitar. Însă la persoanele cu sistemul imunitar slăbit, Candida poate crește pe membranele mucoase sau în altă parte a corpului, cauzând simptome cunoscute drept ”candidoză”.

Candidoza este de obicei determinată de infecția cu o ciupercă numită candida albicans. Dar pot fi și alți fungi responsabili, așa încât tratamentul poate varia.


Persoanele HIV negative pot dezvolta candidoză atunci când sistemul lor imunitar este deprimat temporar de factori ca stres, fumat sau alcool, sau alte condiții medicale precum diabet. Persoanele care iau antibiotice pot face candidoză, din cauză că antibioticul ucide temporar anumite bacterii inofensive care trăiesc în corp, dezechilibrând flora și permițând Candidei să își facă loc. Folosirea altor medicamente precum corticosterioizi inhalabili (folosiți in tratarea astmului și altor condiții) poate avea același efect.

Femeile fac adesea candidoză la nivelul vaginului, iar bărbații sub prepuț sau pe capul penisului, cauzând mâncărimi, arsuri sau usturime. Femeile au un risc mai crescut de candidoză în perioada sarcinii. Candidoza se poate transmite de la mamă la copil în timpul nașterii. Este de asemenea posibil să faci candidoză bucală sau pe piele.

Formele ușoare de candidoză sunt relativ comune în rândul persoanelor care trăiesc cu HIV, chiar și atunci când numărul celulelor CD4 este relativ ridicat (sub 500). Femeile HIV pozitive sunt mai predispuse la candidoza vaginală spre deosebire de femeile HIV negative.

Candidoza devine mai frecventă în cazul unui număr scăzut de celule CD4. Infecțiile recurente pot fi un semn că infecția cu HIV progresează. Dacă iei un tratament anti-HIV eficient vei preveni vătămarea sistemului tău imunitar, scăzând riscul de a dezvolta probleme serioase cu infecțiile candidozice.

Simptome

În cazul infecției gingiilor, limbii, interiorului obrazului și/sau partea superioară a gâtului (candidoza orofaringiană), Candida crește în pete albe care se pot îndepărta, sau determină pete roșii numite eritem.

Candidoza vaginală poate cauza scurgeri care pot fi ori groase și alb-gălbui, ori clare și apoase. E posibil să usture la urinare.

E posibil ca bărbații să aibă candidoză genitală fără a avea simptome. Dacă ai simptome, acestea pot include:

  • iritați, arsuri, mâncărimi, pete roșii sub prepuț sau pe capul penisului

  • secreții albe, brânzoase sub prepuț. Mirosul poate deveni înțepător.

Candidoza pe piele poate cauza iritații roșii, dureroase, mâncărimi locale, care se pot dezvolta și pot secreta o substanță brânzoasă albă sau gălbuie.

Diagnostic

Pentru un medic sau un asistent este ușor să pună un diagnostic de candidoză în gură sau esofag doar uitându-se la zonele afectate. Atunci când ciuperca afectează și alte zone, medicul îți poate preleva o mostră de secreție pentru a o testa. Dacă este necesar, se pot recomanda și teste la sânge pentru a depista și alte condiții asociate cu candidoza.

Tratament

Candidoza poate fi tratată cu medicamente antifungice.

Există mai multe forme de medicamente (tablete) disponibile precum itraconazol, nistatină și fluconazol (Diflucan).

Poți lua medicamente antifungice și în alte forme, precum soluții lichide pentru candidoză orală, creme pentru candidoză la nivelul pielii sau a unghiilor și cremă sau ”ovule” pentru candidoza genitală.

Poți cumpăra aceste tratamente fără prescripție medicală. Cu toate astea, câteva medicamente anti-HIV pot interacționa cu antifungicele, așadar e bine să vorbești cu medicul sau farmacistul înainte de a le lua. Nu este recomandat să iei tablete antifungice dacă ești însărcinată.

Unele tulpini de Candida devin rezistente la fluconazol, mai ales la persoanele cu un număr redus de celule CD4, sau care au luat fluconazol o lungă perioadă de timp sau de mai multe ori cu întreruperi scurte.

Medicamentele antifungice pot avea efecte secundare precum greață, vărsături și diaree. Pe unele femei le ajută să folosească un hidratant obișnuit pe zona afectată pentru a ameliora simptomele. Unele persoane își scufundă zonele genitale în ulei de plantă de ceai diluat sau folosesc iaurt simplu pe zona afectată pentru ameliorarea simptomelor candidozei vaginale. Nu există multe dovezi conform cărora uleiul de ceai ar ajuta și de altfel poate să usuce prea tare zona, cauzând mai multe iritații. Nu există nici dovezi științifice conform cărora mâncărurile ”probiotice”, precum iaurturile, ar ajuta în vreun fel, așa că nu este recomandat.

Deși nu este o infecție cu transmitere sexuală, există un risc minor de a transmite candidoza partenerului în timpul actului sexual, așadar ar fi bine să eviți contactul sexul până la vindecarea infecției.

Tratamentele topice, precum cremele sau a comprimatelor vaginale (ovule) pot de asemenea să afecteze calitatea prezervativelor din latex, așadar ai grijă la acest aspect când folosești cremă pentru vagin sau penis.

Prevenția

Dacă ai candidoză de înaintea începerii tratamentului anti-HIV, vei putea observa că problema dispare pe măsură ce numărul celulelor tale CD4 crește și sistemul imunitar devine mai puternic în lupta cu infecțiile. Dacă problema persistă, medicamentele antifungice sunt eficiente în tratarea candidozei la persoanele cu număr mic de celule CD4.

O bună igienă personală te va ajuta de asemenea să te vindeci de candidoză. Evită folosirea săpunurilor parfumate, a gelurilor de duș, a lenjeriei strâmte sau a colanților. Usucă bine zona genitală după spălare, deoarece candidoza se dezvoltă mai bine în condiții de umezeală. Purtarea hainelor largi din bumbac poate fi de ajutor. Evită deodorantul vaginal sau spălăturile vaginale. Igiena orală bună poate reduce de asemenea riscul candidozei orale.

Complicații

Candidoza esofagiană este o condiție mai gravă. Această formă de candidoză poate da dificultăți la înghițire.

Persoanele cu un sistem imunitar foarte slăbit pot face complicații ale candidozei, numite candidoză invazivă. Dacă ai un număr redus de celule CD4 și dacă te îmbolnăvești în timpul unei infecții cu Candida (de exemplu dacă faci febră, dacă te simți rău sau dacă ai migrene), mergi imediat la medic.


Poate te interesează și:

  • Sifilisul

  • Herpesul

  • Gonoreea (Blenoragia)

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.