Sari la conținut

InformatHIV / Sănătatea sexuală

Contracepția de urgență și sarcinile nedorite


Puncte cheie

  • Pentru femeile care urmează tratament HIV, steriletul (dispozitivul intrauterin, DIU), este metoda recomandată pentru contracepția de urgență.

  • O întrerupere de sarcină poate fi o opțiune, dacă decizi că nu vrei să păstrezi sarcina.  

Poate exista un moment în care metoda ta obișnuită de contracepție să nu funcționeze – este posibil să uiți să iei pilula contraceptivă sau un prezervativ s-ar putea rupe. Uneori un act sexual poate avea loc atunci când nu folosești deloc contracepție.

Contracepția de urgență poate fi folosită în zilele de după sexul neprotejat, pentru a preveni o sarcină nedorită. (Nu este același lucru cu încetarea unei sarcini, numită și avort.) Există două metode de contracepție de urgență.

Pilula contraceptivă de urgență (Levonelle). Adesea numită „pilula de a doua zi”, aceasta funcționează cel mai bine atunci când este luată la scurt timp după un act sexual neprotejat – de preferință în 24 de ore și în maxim 72 de ore (trei zile) de la actul sexual sexuale cu risc.

Dacă iei și tratament HIV, este important ca persoana care îți oferă pastila, să știe acest lucru. Mai multe medicamente anti-HIV interferează cu modul în care funcționează pilula.

Dacă iei unul sau mai multe dintre aceste medicamente anti-HIV, va trebui să iei de două ori doza normală a pilulelor contraceptive de urgență.

Pilula de a doua zi este disponibilă la farmacie și este necesară o rețetă de la medicul obstretician-ginecolog pentru a putea fi cumpărată.

Există o a doua pilulă contraceptivă de urgență, numită ellaOne, care trebuie luată în cinci zile de la relația sexuală. Această pastilă nu este eficientă dacă iei mai multe medicamente, inclusiv unele medicamente anti-HIV. Ar trebui să soliciți sfatul unui medic infecționist înainte de a lua ellaOne, care de obicei trebuie să fie prescris de către un medic.

Steriletul (dispozitivul intrauterin, DIU). Este o metodă mai fiabilă, mai ales dacă iei tratament HIV. Acesta este același dispozitiv care este utilizat pentru utilizarea contraceptivă normală. Pentru a funcționa ca contracepție de urgență, trebuie să fie montat în termen de cinci zile de la actul sexual neprotejat sau de ovulație. Poate fi înlăturat după următoarea menstruație sau îl poți lăsa să funcționeze ca contracepție, în viitor.

Steriletul trebuie să fie montat de un medic obstretician-ginecolog, special instruit. În România este disponibil doar contra cost.

Sarcină nedorită

Poți să descoperi că ești însărcinată și să nu te simți în stare să ai un copil. Aceasta poate fi o situație dificilă, dar este decizia ta dacă vrei sau nu să păstrezi sarcina.    

Înainte de a face orice altă acțiune, este important să verifici dacă ești însărcinată. Un test de sarcină este metoda cea mai potrivită pentru a confirma sau infirma că ești însărcinată. Va fi nevoie de o mostră de urină, care se folosește pentru a detecta un hormon specific sarcinii. Poți face testul în orice moment, încă din prima zi în care ți-a întârziat menstruația.

Poți cumpăra testul de la farmacie și îl poți efectua acasă. Sau poți merge să consulți un medic obstretician-ginecolog.

Dacă testul confirmă că ești însărcinată, poate că vrei vrea să stai de vorbă cu cineva. Personalul medical de la spitalele și clinicile de obstretică-ginecologie ți-ar putea fi de ajutor. Alte locuri unde ai putea primi ajutor, sunt:

…………..

Avortul (întreruperea de sarcină)

Dacă rămâi gravidă, dar nu te simți capabilă să ai un copil, poți lua în considerare avortul.

România este unul dintre țările care are o legislație care permite accesul femeilor la serviciile de întrerupere de sarcină, fie ele la cerere sau în scop medical.

Din păcate, atât analizele anterioare, cât și aceasta dezvăluie cum există o prăpastie între ceea ce spune legislația și ce se întâmplă, de fapt.

Potrivit Raportului Filia și ECPI, Refuzul efectuării avortului la cerere în România 2019, ”Observăm o creștere a numărului de medici din spitalele de stat care refuză să efectueze întreruperi de sarcină la cerere. Boicotul cadrelor medicale cu privire la avort a ieșit din zona motivelor de conștiintă ori religioase (invocate până acum). Sunt aduse în discuție motive de tip financiar-birocratice: lipsa unui spațiu adecvat în spitale; lipsa asigurărilor de malpraxis; lipsa acordării sprijinului financiar (neplata acestui serviciu direct către medici/nedecontarea lui de către CNAS).”

Există două tehnici principale utilizate pentru a pune capăt unei sarcini nadorite, în primele trei luni. Acestea sunt mai simple decât dacă un avort se întâmplă ulterior. (Alte metode mai complexe sunt utilizate pentru avorturile ulterioare.)

Avortul ”medical”: Luarea unei singure tablete, și a dout tablete diferite, în zilele următoare. Sarcina va fi întreruptă după câteva ore, și poți avea o menstruație abundentă.

 Avortul ”Chirurgical”: Cel mai adesea, vei primi un anestezic și o să îți fie introdus un tub prin interiorul vaginului, pentru o procedură care se numește aspirare vacuum.

Ambele tehnici sunt la fel de sigure, atât pentru femeile HIV pozitive, cât și pentru celelalte femei și effectuate în același moduri. Nu va fi necesar să stai în spital peste noapte, în nici unul dintre cazuri.

Poți rămâne din nou însărcinată, imediat după o întrerupere de sarcină. Deci este important să folosești o metodă contraceptivă, dacă încă vrei să eviți sarcina. Medicul obstretician-ginecolog poate discuta cu tine, despre aceste opțiuni.

Adopția

Adopția ar putea fi o alegere pentru tine, dacă nu vrei să crești copilul, dar nici nu vrei să întrerupi sarcina (să faci avort). Vei continua sarcina și vei naște, dar nu vei avea grijă de copil și nu vei avea drepturi sau responsabilități legale cu privire la copil, după ce adopția va fi finalizată.

Totuși, trebuie să faci pașii necesari, în timpul sarcinii și nașterii, pentru a preveni transmiterea HIV la copil.


Poate te interesează și:

  • Sifilisul

  • Herpesul

  • Gonoreea (Blenoragia)

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.