Un nou studiu calitativ arată că, pentru persoanele care trăiesc cu HIV, continuarea vieții sexuale de după diagnostic este afectată de frica de a transmite virusul și de posibila respingere de către partenerii sexuali. Adaptarea sexuală sănătoasă poate fi ușurată de acceptarea partenerului; de suportul profesional, comunitar sau al altor persoane care trăiesc cu HIV; precum și de cunoașterea informațiilor actuale asupra transmiterii HIV, inclusiv Nedetectabil=Netransmisibil (N=N).
Obstacolele unei adaptări sexuale sănătoase includ persistența fricilor eronate de a transmite virusul, care pot cauza evitarea activităților sexuale și abuzul de alcool sau droguri. Bazându-se pe aceste rezultate, Dr. Ben Huntington și colegii săi de la Universitatea din Sydney propun un nou model de adaptare sexuală la HIV, publicat în jurnalul BMC Infectious Diseases.
Odată cu accentul actual, la nivel global, pus pe diagnosticul timpuriu și pe tratamentul anti-HIV, persoanele care trăiesc cu HIV se pot aștepta să aibă o speranță de viață aproape de cea normală. Acest lucru presupune o schimbare de perspectivă: de la supraviețuire la calitatea vieții, inclusiv la satisfacția sexuală și la adaptarea de după diagnostic. În cercetările din trecut asupra vieții sexuale a persoanelor care trăiesc cu HIV, atenția a fost centrată pe gestionarea riscului de a transmite virusul mai departe (în primul rând prin prezervativ) și pe dezvăluirea statusului către partenerii sexuali.
Au existat puține studii care s-au axat pe factorii care ajută sau care inhibă adaptarea sexuală de după diagnosticul HIV. În lumina noilor descoperiri biometrice, acest lucru este foarte relevant, mai ales pentru că Nedetectabil=Netransmisibil (sau N=N, care înseamnă că cei care iau tratamentul în mod corect și care au o încărcătură virală nedetectabilă nu pot transmite virusul altor persoane).
Eșantionul cercetării
Participanții au fost recrutați din două clinici publice HIV din Sydney și din grupurile comunitare. Persoanele eligibile au fost adulți diagnosticați cu HIV din Australia. Chestionarele au colectat informații demografice și date despre depresie, anxietate și satisfacție sexuală, înaintea unui interviu telefonic semistructurat.
La studiu au luat parte 19 bărbați și 10 femei. Vârsta medie a participanților a fost 42 de ani, cu o medie de 10 ani de la diagnosticul HIV pozitiv (cu o varianță de la 1 la 30 de ani), 57% trăiau fără partener, iar 37% erau căsătoriți sau într-o relație. Participanții luau tratament de aproximatv 8 ani, în medie, iar 87% aveau încărcătura virală nedetectabilă. Majoritatea participanților erau angajați (63%) și aproape jumătate erau absolvenți de facultate. Două treimi din eșantion se identifica gay și puțin peste jumătate dintre ei erau născuți în Australia.
Pentru aproape jumătate din participanți, suferința psihologică era slab-moderată, iar 10 participanți au prezentat suferință psihologică severă. Scorurile de sănătate sexuală au fost medii sau peste medie, pentru 43% dintre participanți.
O bună adaptare sexuală a fost definită prin nivelul de satisfacție al participantului asupra activității sale sexuale. Neadaptarea sexuală a fost definită de piedici semnificative în activitatea sexuală, ca rezultat al statusului HIV, pe care participantul le resimțea ca nesatisfăcătoare.
Reacții inițiale la diagnostic
După diagnostic, au fost observate trei tipare de comportament diferite:
Majoritatea participanților au intrat în prima categorie, spunând că și-au oprit activitatea sexuală la aflarea diagnosticului. Acest lucru a fost influențat în mare măsură de frica de a transmite virusul unui alt partener sexual, precum și de frica de respingere la momentul dezvăluirii statusului.
”După diagnostic eram extrem de speriată la ideea de a face sex cu cineva. M-am gândit: ”Nu. E clar, nu voi mai face sex cu nimeni, niciodată.” – Femeie, diagnosticată la sfârșitul anilor 2000.
”Frica de a fi nevoit să spui cuiva că ești HIV pozitiv – cred că acesta a fost factorul predominant (referitor la lipsa activității sexuale) pentru mine.” – Femeie, diagnosticată la începutul anilor 2010.
Unii participanți (adesea cei care aveau relații de lungă durată cu parteneri care i-au acceptat) au declarat că nu au avut parte de schimbări în ritmul activităților sexuale.
”A fost bine, eram proaspăt căsătoriți, deci făceam sex destul de des. Doar sex normal.” – Femeie, diagnosticată la începutul anilor 2010.
Alți participanți, dintre care toți erau bărbați, au descris că au avut parte de o creștere în activitatea sexuală după primirea diagnosticului. Aceștia spuneau că fac doar sex fără prezervativ cu alți parteneri HIV pozitivi (fenomen numit serosortare), ca o experiență eliberatoare, lipsită de frica de a contracta HIV.
”Exista o explorare… (în viața mea sexuală) pe care nu am avut-o înainte… Era puțin mai incitant și aveam și eu comportament mai extrem, făcând lucruri (practici sexuale) pe care nu le făceam înainte (să am HIV).” – Bărbat, diagnosticat la sfârșitul anilor 2000.
Factori ajutători ai adaptării sexuale
După ce a dispărut șocul inițial al diagnosticului, au contribuit o multitudine de factori la adaptarea sexuală. Unul dintre aceștia ar putea fi bunăvoința și înțelegerea partenerului la aflarea diagnosticului HIV: acesta a fost un indicator puternic de adaptare sexuală ulterioară, pentru partenerul HIV pozitiv.
”I-am spus (că sunt HIV pozitivă) după prima întâlnire. Țin minte că nu mă puteam uita la el, așa că m-am întors cu spatele și l-am simțit cum se apleacă spre mine și cum își pune capul pe umărul meu, spunând că nu îi pasă; el doar voia să fie cu mine…” – Femeie, diagnosticată la sfârșitul anilor 1990.
Cu toate astea, procesul este destul de complex și nu are mereu o delimitare clară. La cealaltă extremă, respingerea imediată a unui partener de lungă durată va impacta sever adaptabilitatea sexuală ulterioară. Un partener care a arătat frică excesivă referitoare la sex și care era foarte prudent în contactul sexual, de asemenea, a contribuit negativ la adaptarea sexuală.
Pe de altă parte, un partener care este dispus să facă sex fără a avea destule informații despre HIV și care trăiește cu frica infectării, de asemenea nu favorizează adaptarea sexuală a partenerului HIV pozitiv. Pentru ca adaptarea să aibă loc, partenerul trebuie să înțeleagă ce este HIV, ca parte din individ, fără să arate frici nejustificate. Unii participanți au descris acest lucru ca fiind un proces continuu, nu un eveniment singular.
”Îmi era foarte frică să îi transmit HIV soțului meu. El nu folosea protecție și spunea că mă iubește și că dacă ia și el (HIV), asta e… Am încercat să evit o asemenea situație…” – Femeie, diagnosticată la mijlocul anilor 2000.
”La început, folosea două prezervative… folosea mânuși când mă atingea… cred că era foarte speriat și cred că încă este… Mă simțeam mereu deprimată din cauza asta.” – Femeie, diagnosticată la începutul anilor 2000.
Numai activitatea sexuală cu alte persoane HIV pozitive a facilitat adaptabilitatea pentru unii participanți:
”(Prin serosortare) nu trebuie să te îngrijorezi în legătură cu dezvăluirea (statusului HIV)…sau chiar în legătură cu posibilitatea de a infecta pe altcineva…” – Bărbat, diagnosticat după 2010.
Unii participanți au exprimat că, deși inițial au ales numai parteneri HIV pozitivi, aceste interacțiuni le-au oferit încredere pentru căutările de mai târziu a partenerilor HIV negativi. Autorii studiului sugerează că serosortarea (alegerea unui partener seropozitiv HIV) ar putea să ajute la adaptarea pe termen scurt, dar nu este în mod necesar o strategie sănătoasă pe termen lung, deoarece poate fi foarte limitativă.
Suportul comunității sau al celor ca tine poate fi de ajutor:
”Am întâlnit alți tipi (HIV) pozitivi, mai ales câțiva mai în vârstă și am învățat cumva din experiența lor… lucrul ăsta m-a ajutat cu autoacceptarea.” – Bărbat, diagnosticat după anul 2010.
Cunoașterea clară a riscurilor de transmitere (mai ales referitor la N=N și PrEP) a fost un factor important pentru mulți:
”Face minuni pentru sănătatea ta mintală să știi că nu poți transmite virusul… eram așa de înspăimântat să le spun celorlalți că am HIV. (Încărcătura virală nedetectabilă) mi-a permis nu doar să spun oamenilor, ci, cu adevărat, pentru prima oară în viață, să pot negocia tipul de sex pe care vreau să îl fac.” – Bărbat, diagnosticat la sfârșitul anilor 2000.
Personalul medical a ajutat la adaptarea sexuală a pacienților atunci când au demonstrat că le pasă de sănătatea lor sexuală și nu doar de riscurile sexuale:
”Primul meu medic… era incredibil de bun; m-a întrebat dacă am o viață sexuală sănătoasă. Partenerul meu…era hipersensibil referitor la riscuri. Medicul l-a chemat în cabinet și i-a vorbit despre ce era riscant și ce nu.” – Bărbat, diagnosticat la sfârșitul anilor 2000.
Nota informatHIV.ro: Ne-am dori ca și cadrele medicale de la noi din țară să discute despre N=N, PrEP și alte informații esențiale, care nici măcar nu sunt noi. Acestea ar îmbunătăți calitatea vieții pacienților lor și ar ușura acceptarea diagnosticului.
Obstacolele adaptării sexuale
Participanții care vorbeau despre dificultățile de adaptare sexuală de după diagnostic aveau adesea frici persistente de a transmite virusul, sau de a fi respinși de ceilalți. Unii știau că N=N, dar fricile totuși persistau – frica irațională asupra riscului a făcut dificilă acceptarea informațiilor actuale despre HIV. Alții au primit sfaturi medicale contradictorii.
”Încă mă îngrijorez (de transmiterea HIV). Am fost la workshopuri… și am citit mult despre asta… și chiar dacă folosesc metodele cele mai sigure când fac sex, tot mă îngrijorez…” – Bărbat, diagnosticat după 2010.
Unii participanți evitau în mod activ intimitatea sexuală și nu aveau deloc activitate sexuală.
”Cred că totul este la nivel mental… Nu mă arăt lumii. Există o teamă reală de a fi respins atunci când îmi dezvălui statusul HIV. Au existat respingeri și alte lucruri asemănătoare, care mă rețin să mai caut vreun fel de activitate sexuală cu cineva.” – Bărbat, diagnosticat după 2000.
Unele persoane folosesc droguri sau alcool pentru a gestiona frica și emoțiile asociate cu sexul, dar acest lucru a contribuit la rezultate mai grave.
”Am ajuns depresiv și cu cât luam mai multe droguri (pentru a face sex), cu atât intram și mai mult în depresie. Acesta este ciclul consumului de droguri și al sexului nebunesc pentru a te face să te simți mai bine… și te simți puțin mai bine un timp. Reversul medaliei e că apoi te simți și mai rău și mai depresiv.” – Bărbat, diagnosticat la începutul anilor 2010.
Concluzie
Autorii au conchis prin prezentarea unui model de proces asupra adaptarii sexuale la HIV. Aceștia au pus accent pe beneficiile acestui model în mediul clinic, pentru persoanele care trăiesc cu HIV: ”Prin folosirea acestui model de factori facilitatori și de obstacole, personalul medical poate promova adaptarea socială și calitatea vieții sexuale în general, la persoanele care trăiesc cu HIV.”
Referințe: Huntingdon B et al. A new grounded theory model of sexual adjustment to HIV: facilitators of sexual adjustment and recommendations for clinical practice. BMC Infectious Diseases 20: 31, 2020 (open access).
Sursa: NAM.