Persoanele care trăiesc cu HIV sunt speriate de COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus SARS-CoV-2. Apelurile telefonice de la persoane care întreabă ce să facă curg încontinuu către spitalele din Spania aflate în carantină, clinicile HIV fiind acum închise. Impactul pandemiei a fost puternic resimțit la CROI 2020, unde mulți clinicieni din alte țări s-au confruntat cu provocarea faptului că nu au putut să participe la eveniment în persoană din cauza nevoilor sistemului de sănătate de acasă și a restricțiilor de călătorie impuse de guvern.
Această situație s-a dovedit a fi una universală când comitetul de planificare a conferinței a luat decizia dificilă de a transforma întreaga conferință într-o întâlnire virtuală. Subiectul COVID-19 devenise de asemenea o temă importantă a conferinței în sine, cu o sesiune special adăugată pentru a adresa criza aflată în creștere.
Deși sesiunea a fost de actualitate și informativă, caracterul foarte schimbător al acestei pandemii face ca informațiile oferite în timpul acelei sesiuni să fie aproape complet depășite. Prin urmare, în următorul comentariu, aș vrea să adresez situația cea mai recentă COVID-19 din Spania, în special ce am observat cu privire la infecții și riscul bolilor și ce înseamnă pentru persoanele care trăiesc cu HIV.
Practic, sunt trei categorii de pacienți HIV pozitivi care trebuie luate în considerare, când vorbim de riscul COVID-19:
1) pacienții cu încărcătură virală HIV detectabilă,
2) pacienții cu încărcătură virală HIV nedetectabilă, dar cu discordanță imunitară (definiți de regulă ca având numărul celulelor CD4 mai mic de 350 de celule/mm3, în ciuda încărcăturii virale nedetectabile),
3) pacienții cu încărcătură virală nedetectabilă și reconstrucție imună acceptabilă (numărul celulelor CD4 este mai mare de 350).
În Spania, din păcate s-au depășit 100,000 de cazuri cu infecție COVID-19 la momentul scrierii acestui articol (1 aprilie 2020), cu o rată a mortalității de 8,9% din cei diagnosticați. Neașteptat, am observat că persoanele care trăiesc cu HIV nu sunt expuse la un risc mai mare de a contracta COVID-19 sau, odată infectați, nu prezintă un risc mai mare de a dezvolta sindromul de epuizare respiratorie acută (ARDS), la nici una dintre categoriile definite mai sus. Din motive încă necunoscute, se pare că riscul persoanelor HIV pozitive ar putea fi chiar mai scăzut decât cel al populației generale.
De asemenea, nu se știe dacă Inhibitorii de Protează (PI) ar putea bloca cu eficiență cele trei proteaze ale SARS-CoV-2, chimotripsina-like sau papaina-like. Cu toate acestea, multe persoane care trăiesc cu HIV primesc scheme terapeutice ARV bazate mai mult pe Inhibitori de integrază (INSTI) decât pe Inhibitori de Protează (PI). Prin urmare, o potențială protecție împotriva folosirii inhibitorilor HIV de protează nu pare a fi o explicație plauzibilă pentru riscul aparent scăzut.
Absența riscului ridicat de infectare cu COVID-19 la persoanele care trăiesc cu HIV este surprinzătoare, deoarece dereglarea răspunsului sistemului imunitar, în particular a limfocitelor T, pare a fi o mare parte din procesul patologic al COVID-19, iar limfocitopenia este un factor de risc al ARDS și al decesului, bine documentat la pacienții cu COVID-19.
Receptorii-gazdă ai virusului sunt determinanți importanți ai patogenității, ai tropismul țesutului și ai gamei gazdei. Receptorii-gazdă cheie funcționali, folosiți de glicoproteina structurală (S) de pe suprafața patogenică a coronavirusului uman, includ enzime de conversie a angiotensinei, iar mecanismul viral folosit în timpul separării și îmbinării la suprafața celulei se pare că este independent de receptorul CD4 și, prin urmare, diferit de HIV.
O altă diferență între coronavirusuri și HIV este legată de atașarea virală și părăsirea celulei gazdă. La HIV, atașarea virală și părăsirea celulei gazdă au loc în preajma membranei plasmatice, în timp ce coronavirusurile dezvoltă aceste procese în reticulul endoplasmatic.
Prin urmare, datele actuale disponibile asupra mecanismelor de pătrundere a celulelor și a căilor intracelulare exploatate de fiecare virus sugerează că HIV și coronavirusul nu demonstrează o patogeneză cooperativă. Această informație, împreună cu observațiile timpurii care sugerează că infecția cu HIV nu este asociată cu riscul ridicat de infectare cu SARS-CoV-2 sau cu manifestări mai severe a COVID-19, este foarte liniștitoare pentru persoanele care trăiesc cu HIV.
Acest aspect este adevărat, deoarece studiile anterioare care arată că APOBEC3G-ul uman, un membru al familiei citidin-dezaminază APOBEC3, a fost capabil să se asocieze deopotrivă cu proteinele structurale HIV și SARS-CoV-2 printr-un mecanism potențial similar, mediat RNA, ridicând îngrijorări pentru o potențială patogeneză comună.
Între populația din Spania cu un sistem imunitar suprimat, SARS-CoV-2 a afectat foarte puternic beneficiarii viabili ai transplantului de organe, în special beneficiarii transplantului de rinichi. În mod ironic, acidul micofenolic, un medicament care previne respingerea noului organ, folosit frecvent de acești pacienți, a prezentat activitate antivirală in vitro împotriva mai multor virusuri, inclusiv împotriva virusul hepatitei B, virusului hepatitei C și arbovirusurilor și a fost identificat ca un potențial medicament anti-MERS-CoV.
Cu toate acestea, beneficiarii de transplant renal care au primit terapie cu micofenolat de întreținere cu mofetil au dezvoltat, de asemenea, MERS sever și uneori fatal. Prin urmare, pare clar că beneficiarii de transplant de organe sunt deosebit de sensibili la coronavirusuri.
Persoanele care primesc activ chimioterapie pentru neoplasme sunt, de asemenea, printre cei cu risc COVID-19 mai mare. În schimb, persoanele care primesc medicamente antireumatice, inclusiv agenți care modifică boala și acizi biologici, nu par să aibă un risc crescut pentru COVID-19. Deoarece acești imunomodulatori sunt folosiți din ce în ce mai mult pentru tratarea multor afecțiuni reumatologice, cutanate, gastrointestinale și respiratorii, a existat o îngrijorare substanțială că va fi o rată ridicată de COVID-19 în rândul pacienților care primesc aceste tratamente, dar până acum acest lucru nu s-a întâmplat.
Informațiile pe care le învățăm la acest moment sunt foarte relevante nu doar pentru pandemia COVID-19 actuală, ci și pentru viitoarele pandemii cu coronavirus.
Merită evidențiat faptul că comunitatea specialiștilor de boli infecțioase a fost avertizată în 2007 de către Vincent C. C. Cheng despre coronavirusuri ca fiind binecunoscute de a suferi recombinații genetice, creând astfel potențiale apariții de noi genotipuri și focare de infecții, și că acest aspect reprezenta o bombă cu ceas a reapariției unei noi epidemii SARS, iar pregătirea pentru acel moment nu ar fi trebuit ignorată; cu alte cuvinte, un vizionar. Probabil că ne-am fi descurcat mai bine astăzi dacă am fi dat mai multă atenție cuvintelor sale premonitorii.
Răspunzând la un comenariu primit la acest articol, autorul subliniază că multe studii clinice au demonstrat că speranța de viață a persoanelor HIV pozitive este identică cu cea a populației generale. Deci persoanelor care trăiesc cu HIV nu ar trebui să le fie refuzat accesul în unitățile de terapie intensivă și la ventilatoare.
Sursă: Clinical Care Options (HIV)
Notă informatHIV.ro: Articolul este deschis comentariilor pentru medicii din întreaga lume. Pe măsură ce vor apărea comentarii relevante pentru pacienți, le vom traduce și adăuga aici.
Dacă aveți întrebări, vă stăm la dispoziție. Ne puteți contacta aic, pe site, sau pe pagina de Faceboom Sens Pozitiv.