Sari la conținut

InformatHIV / Transmitere și prevenire

Jucăriile sexuale și riscul de transmitere HIV


Riscul folosirii în comun a jucăriilor sexuale (de ex. vibratoare, butt plug-uri sau alte obiecte menite să fie introduse în rect sau în vagin) variază în funcție de folosirea prezervativului pe aceste dispozitive sau dacă sunt curățate cum trebuie (adică dezinfectate), între folosiri. Jucăriile sexuale intră în contact direct cu membranele mucoase ale rectului sau vaginului, astfel că transmiterea HIV este posibilă, prin astfel de metode. Folosirea la comun a unui vibrator sau a altor jucării sexuale necurățate, poate transfera fluide infecțioase, de la o persoană HIV pozitivă la o persoană HIV negativă și reprezintă un risc ridicat de transmitere.

Dacă jucăriile sexuale sunt folosite cu prezervative noi și nefolosite pentru fiecare partener, sau dacă dispozitivele sunt curățate cum trebuie (adică dezinfectate), înainte de utilizare de către partenerul neinfectat, acestea reprezintă un risc neglijabil de transmitere. De notat că folosirea aceluiași prezervativ pentru ambii parteneri este efectiv același lucru cu nefolosirea lui.

Există un risc de 0% de transmitere HIV prin jucării sexuale, dacă acestea nu sunt folosite în comun. Cu toate astea, jucăriile sexuale sunt de obicei utilizate înainte sau după alte activități sexuale. Dacă activitățile sexuale precum introducerea degetelor sau a mâinii întâlnesc țesut inflamat sau deteriorat, rezultat din folosirea jucăriilor sexuale, riscul de infectare este iarăși prezent.


Poate te interesează și:

  • Profilaxia Post-expunere (PEP)

  • Cum să folosești prezervativul vaginal?

  • De ce se rup prezervativele?

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.