La 11 martie, Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de COVID-19. Două săptămâni mai târziu, pandemia s-a accelerat exponențial, afectând aproape fiecare țără din lume, unele dintre cele mai afectate fiind localizate în Europa.
Noi, persoanele care trăim și suntem afectate de HIV în Europa și Asia Centrală, precum și partenerii noștri, familiile și prietenii, suntem preocupați de diferitele implicații pe care le poate avea pandemia COVID-19 asupra vieții și bunăstarii noastre, pentru comunitatea noastră și în ceea ce privește sistemele de asistență medicală.
În timp ce persoanele care trăiesc cu HIV, care au atins suprimarea virală HIV datorită tratament antiretroviral, par să aibă o vulnerabilitate similară la SARS-CoV-2 ca publicul larg, există persoane care nu au acces continuu sau nu au deloc acces la tratamentul anti-HIV, iar sistemul lor imunitar rămâne compromis. Întrucât accesul la tratament este mai problematic în țările din Europa de Est și Asia Centrală (regiune în care se încadrează și România), suntem preocupați de impactul pe care pandemia în creștere îl poate avea asupra acestor comunități.
Mai mult decât atât, mai mult de jumătate dintre persoanele care trăiesc cu HIV în Europa au mai mult de 50 de ani și au comorbidități crescute, precum boli cardiovasculare, diabet, boli respiratorii cronice și hipertensiune arterială, despre care datele clinice actuale sugerează că sunt factori de risc în ce privește vulnerabilitatea la COVID-19.
Dincolo de potențialele implicații clinice, consecințele psiho-sociale, sociale și economice ale acestei situații de urgență globală vor juca probabil un rol și mai important în viața noastră. Ne manifestăm preocuparea și subliniem importanța solidarității și cooperării între organizațiile comunitare, administrațiile locale, agențiile internaționale și ale UE și industria farmaceutică, pentru a lua măsuri în ceea ce privește:
Majoritatea țărilor din Europa au aplicat politici de distanțare socială, autoizolare și izolarea anumitor populații (persoanele în etate în acest caz). Se face apel la sistemele de sănătate deja supraîncărcate, să-și orienteze toate eforturile către soluționarea situației actuale de urgență. Datorită restricțiilor necesare, serviciile comunitare sunt obligate să își suspende temporar activitățile. Personalul de asistență medicală din spitale și din interiorul comunității / clinicile comunitare sunt în prima linie de expunere la SARS-CoV-2, multe dintre ele având acces insuficient la echipamentele de protecție personală.
Restricțiile și controalele transportului internațional au impact asupra aprovizionării cu medicamente. În acest context, riscul ca serviciile esențiale să fie afectate este considerabil: anularea programărilor medicale, întreruperi în furnizarea tratamentului (care afectează aderarea la tratament), accesul la PrEP și servicii de tratament substitutiv sunt perturbate. Ne manifestăm îngrijorarea în legătură cu siguranța și fezabilitatea continuării serviciilor de teren în comunități, inclusive a serviciilor de reducere a riscurilor, testării etc.
Trebuie pusă în aplicare o strategie care să asigure furnizarea serviciilor urgente celor care au nevoie de ele, într-un mod sigur și ușor făcut. Aceasta include accesul la medicamente esențiale pentru cei care nu au putut să se întoarcă în țările lor de rezidență, din cauza restricțiilor de călătorie naționale. Experiența trecută și gândirea creativă pot fi combinate pentru a depăși barierele emergente.
Poate exista o cooperare transfrontalieră între țări și comunități pentru a face față deficitului de medicamente și pentru a asigura continuarea tratamentului. Grupurile comunitare pot învăța unul de la celălalt să optimizeze instrumentele existente și să furnizeze servicii în mod diferit. Recomandările de sănătate în caz de urgență ar trebui, de asemenea, să le permită oamenilor nu numai să aibă acces la setările de asistență medicală, ci și la centrele de servicii comunitare pentru servicii esențiale, dacă au nevoie.
Actuala pandemie amenință să exacerbeze disparitățile existente cu care se confruntă populațiile cheie afectate de HIV. Această criză afectează deja majoritatea sferelor de viață din întreaga lume iar grupurilele vulnerabile rămân fără o rețea de siguranță, din cauza barierelor de reglementare și legale existente: lucrătorii sexuali se confruntă cu o pierdere drastică a veniturilor, accesul la servicii devine și mai dificil sau imposibil pentru migranți și persoanele care consumă droguri iar măsurile de autoizolare nu sunt aplicabile pentru persoanele fără adăpost.
Multe dintre activitățile care definesc aceste comunități sunt legate de risc, cum ar fi consumul de droguri și actul sexual. Măsurile de penalizare care decurg din actualele politici de autoizolare vor fi adăugate lângă cele ale criminalizării practicilor existente în multe țări europene. Prin urmare, EATG solicită strategii pentru atenuarea riscurilor care să implice aceste populații vulnerabile. Pe lângă politicile bazate pe dovezi pentru combatere a pandemiei COVID-19 la o scară mai largă, facem, apel la soluții bazate pe drepturi pentru persoanele care s-au confruntat cu excluderea socială și sunt și mai vulnerabile, în contextul actual.