Sari la conținut

InformatHIV / Cum funcționează HIV?

Care sunt simptomele seroconversiei?


Puncte cheie

  • Simptomele infectării recente cu HIV sunt la fel pentru bărbați și pentru femei.

  • O boală asemănătoare cu gripa poate apărea în decursul unei luni de la infectare.

  • Cele mai comune simptome sunt febra, ganglioni umflați, dureri musculare și oboseală

Odată infectat cu HIV, virusul se instalează în corp, multiplicându-se rapid. Sistemul tău imunitar începe să producă anticorpi, ca răspuns imunitar la HIV. Această perioadă mai este cunoscută și ca ”seroconversie”. Anticorpii apar în decurs de o lună-două și vor continua să crească în lunile următoare. Seroconversia are loc în decursul a 3 luni la majoritatea indivizilor infectați.

Seroconversia este adesea, dar nu mereu, acompaniată de o îmbolnăvire asemănătoare răcelii. Aceasta se întâmplă la cel puțin jumătate din persoanele infectate cu HIV, dar poate apărea și la 80-90% din persoane. Simptomele tipice apar în prima lună de la infectare și dispar de obicei în 2-3 zile.

Simptomele includ:

  • Febră

  • Ganglioni umflați

  • Dureri musculare

  • Oboseală

  • Iritație a pielii ( sub forma unor pete mici roșiatice, care nu dau mâncărimi)

  • Pierderea în greutate

  • Dureri articulare

  • Gât inflamat

  • Simptome gastrointestinale, precum vărsături și diaree

  • Migrene

  • Inflamații în zona genitală

  • Transpirații nocturne

  • Simptome ale sistemului nervos (meningită sau encefalită)

Cele mai comune simptome experimentate sunt febra, ganglionii umflați, durerile musculare și oboseala.

Aceste simptome nu sunt o cale solidă de a identifica seroconversia, pentru a pune diagnosticul de infecție HIV sau pentru a o îndepărta. Sunt multe alte boli care pot cauza simptome asemănătoare. Unii oameni nu observă niciun simptom după infecție.

Un test HIV trebuie făcut pentru a confirma infecția cu HIV. Aceasta este singura modalitate sigură de a ști dacă ai HIV sau nu.


Poate te interesează și:

  • Căutarea remediului pentru HIV

  • Ciclul de viață al HIV

  • Subtipurile HIV 1

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.