Există două tipuri majore de HIV:
HIV 1, care a fost descoperit primul, este cel mai răspândit tip la nivel mondial.
HIV 2 este cu 55% diferit de HIV 1 la nivel genetic.
HIV 2 este mai frecvent în vestul Africii și devine mai frecvent în India, deși numărul e încă relativ mic. Un număr mic de cazuri a fost observat și în Portugalia, Franța și în alte țări europene inclusiv în UK și în Americi, majoritatea la persoanele care au avut parteneri cu origini în vestul Africii.
Fiecare tip major de virus poate fi împărțit mai departe în grupe, care și ele pot fi subdivizate în subtipuri sau tulpini. HIV 1 cuprinde grupele M (main, principale), O (outlier, excepționale) și N (non-M or O, neprincipale și neexcepționale). Și există două subtipuri principale ale HIV 2, A și B.
Datorită diferenței genetice, antigenele HIV 1 și HIV 2 sunt îndeajuns de distincte încât, dacă un test a fost proiectat să detecteze HIV 1, nu va avea șanse mari să detecteze și HIV 2. Totuși, există teste care sunt sensibile la ambele tipuri de virus.
Este important să folosești un test care este sensibil și la HIV 2, mai ales dacă ai locuit într-o țară unde HIV 2 este mai prevalent, sau dacă ai avut un partener din aceste zone. Mai mult, dacă o persoană are semne clinice de infecție HIV (de ex. infecții oportuniste recurente), dar nu testează pozitiv la teste sensbile la HIV 1, atunci ar fi potrivită testarea specifică pentru HIV 2.
Poate te interesează și:
Căutarea remediului pentru HIV
Ciclul de viață al HIV
Subtipurile HIV 1