Puncte cheie
Subtipul F este cel mai frecvent în România, însă frecvența celorlalte subtipuri este în creștere.
Nu există nicio dovadă concludentă că anumite subtipuri sunt mai infecțioase decât altele.
Aproape toate persoanele HIV pozitive din România sunt infectate cu HIV 1. HIV 1 are originea în transferul virusului imunodeficienței simian (SIV), de la subspecia de cimpanzei Pan troglotide troglotide la oameni. Cel puțin trei transmiteri zoonotice separate au rezultat în formațiunea a trei grupe de HIV 1 distincte: M (main, principală), O (outlier, excepțională) și N (non-M, non-O).
Aproximativ 90% din infecțiile de HIV 1 sunt clasificate în grupa M și sunt răspândite la nivel mondial. Infecțiile de grupa O sunt endemice (limitate geografic) mai multor țări din vestul și centrul Africii și reprezintă între 1% și 5% din toate infecțiile cu HIV 1 din acele zone. Grupa N a fost identificată numai la un număr mic de indivizi din Camerun.
În grupa HIV-M, există în continuare o diviziune în alte 10 subtipuri sau tulpini (grupe înrudite genetic cu virusul). Din punct de vedere istoric, distribuția subtipurilor a urmat plasarea geografică după cum urmează:
Subtipul A: Africa centrală și de est, precum și țările din Europa de est care au făcut parte din Uniunea Sovietică.
Subtipul B: Europa centrală și de vest, America de Nord, Australia, America de Sud, precum și mai multe țări din sudestul Asiei (Tailanda și Japonia), dar și în Africa de nord și Orientul Mijlociu.
Subtipul C: Africa sub-sahariană, India și Brazilia.
Subtipul D: Africa de nord și Orientul Mijlociu.
Subtipul F: Asia de sud și de sudest. Dar și în România.
Subtipul G: Africa centrală și de vest.
Subtipurile H, J și K: Africa și Orientul Mijlociu.
În plus, subtipuri diferite își pot combina materialul genetic, pentru a forma un virus hibrid, cunoscut ca ”formă recombinată” (CRF, circulating recombinant form), din care s-au identificat cel puțin 20.
La începutul epidemiei HIV, tulpinile dominante și căile comune de transmitere au fost identificate în anumite zone geografice, de exemplu, în Africa de Sud, subtipul B a fost asociat transmiterii homosexuale, iar subtipul C transmitereii heterosexuale.
Însă nu putem face presupuneri privitor la matricile de transmitere pentru subtipurile virusului. În vreme ce infecțiile cu HIV 1 subtipul A sunt determinate de transmitere heterosexuală în Africa sub-sahariană, în Europa de est subtipul A este puternic corelat cu transmiterea prin injectarea drogurilor.
În România, cea mai comună formă de HIV 1 este subtipul F. Cu acest subtip a fost infectată cohorta de mii de persoane la începutul anilor 90`, prin transfuzie de sânge contaminat. 80-90% din persoanele care trăiesc cu HIV în România au acest subtip. Nu se știe cum a ajuns această tulpină specifică în România, însă cazurile noi de infectare cu alte tulpini venite din Europa sunt în creștere.
Anumite subtipuri virale sunt trasmise mai frecvent decât altele în anumite zone geografice, însă nu putem face o conexiune consistentă între matricile modalităților de transmitere per ansamblu, după cum ilustrează studiul următor.
Un studiu realizat pe cupluri serodiferite din Uganda a găsit că subtipul A era transmis aproape de două ori mai frecvent decât subtipul D, dar motivele pentru acest fapt nu au putut fi identificate.
În India, un studiu care compara eficiența relativă a transmiterii subtipurilor A și C in vitro, a arătat că subtipul C era mai capabil de a se replica și transmite (eficiență de transmitere mai ridicată în mediul mucoasei cervicale) decât subtipul A.
În sudestul Braziliei, a fost realizat un studiu asupra transmiterii de la mamă la copil, atât la femei cu subtipul C (subtipul predominant în acea regiune) cât și femei cu subtipul B. S-a observat, astfel, că subtipul C nu creștea cu nimic riscul de transmitere.
Într-o altă secțiune vom vorbi despre testele HIV pentru diferitele subtipuri.
Bibliografie
Gao F et al. Origin of HIV-1 in the chimpanzee Pan troglodytes troglodytes. Nature 397: 385-386, 1999
Buonarguro L Human Immunodeficiency Virus Type 1 Subtype distribution in the worldwide epidemic: pathogenetic and therapeutic implications. J Virol 81(19):10209-19, 2007
Parry JV et al. National surveillance of HIV-1 subtypes for England and Wales: design, methods, and initial findings. J Acquir Immune Defic Syndr 26: 381-388, 2001
Aggarwal I et al. Evidence of onward transmission of HIV-1 non-B subtype strains in the United Kingdom. J Acquir Immune Defic Syndr 41:201-209, 2006
Fox J et al. Incident non-B clade HIV-1 infection in white gay men infected in UK between 2000 and 2005. HIV Med 7 (supplement 1), abstract 03, 2006
Garcia A et al. The demographic, clinical and virological characteristics of patients newly diagnosed with non-B HIV-1 subtypes in London. HIV Med 7 (supplement 1), abstract 02, 2006
Kiwanuka N et al. Effect of human immunodeficiency virus Type 1 (HIV-1) subtype on disease progression in persons from Rakai, Uganda, with incident HIV-1 infection. J Infect Dis 97(5): 707-713, 2008
Rodriguez MA et al. High replication fitness and transmission efficiency of HIV-1 subtype C from India: Implications for subtype C predominance. Virology 385(2): 416-24, 2009
Martinez AM et al. Determinants of HIV-1 mother-to-child transmission in Southern Brazil. An Acad Bras Cienc 78(1):113-21, 2009
Poate te interesează și:
Căutarea remediului pentru HIV
Ciclul de viață al HIV
Subtipurile HIV 1