Puncte cheie:
Există anumite motive pentru care e posibil să trebuiască să îți schimbi tratamentul HIV.
E posibil să ai efecte secundare care să devină negestionabile, să nu ai aderență bună la tratament, sau medicamentele anti-HIV pe care le iei ar putea să nu țină bine sub control încărcătura virală. E posibil s[ ai nevoie să îți schimbi tratamentul din cauza unor interacțiuni între medicamentele anti-HIV și alte medicamente pe care le iei pentru alte condiții medicale, sau din cauză că virusul devine drog-rezistent, lucru care se poate întâmpla atunci când tratamentul nu funcționează corespunzător.
Acest articol este scris pentru persoanele care ar putea avea nevoie să își schimbe tratamentul, din cauza efectelor secundare sau a dezvoltării rezistenței la tratamentul actual.
Schimbarea tratamentului din cauza efectelor secundare
Toate medicamentele pot cauza efecte secundare, iar cele folosite în tratarea HIV nu sunt o excepție. Efectele secundare sunt mai vizibile imediat după începerea tratamentului, dar unele pot apărea și după luni sau chiar ani de tratament.
Uneori s-ar putea să ai un simptom și să nu fii sigur dacă este un efect secundar al vreunui medicament sau dacă e un simptom generat de altceva. Vorbește cu medicul tău, dacă ai îngrijorări în această privință. Nu trebuie să te adaptezi la efectele secundare, dacă acestea persistă după primele săptămâni de la începerea tratamentului HIV, ci să îți fie schimbat tratamentul.
Este importat, în mod special, să te adresezi medicului dacă îți apar iritații ale pielii sau faci febră, la scurt timp de la consumul anumitor medicamente, precum abacavir (Ziagen, găsit și în Kivexa, Triumeq și Trizivir), nevirapină (Viramune) și etravirină (Intelence), deoarece acestea pot fi semnele unei reacții alergice. Alte efecte secundare se pot agrava cu timpul, deci e bine să le menționezi cât mai repede, după ce apar.
Toate medicamentele anti-HIV pot cauza efecte secundare, deci este posibil ca și noul medicament cu care îl vei schimba pe cel precedent, să producă efecte secundare. Există și șansa ca noul tratament să fie la fel de dificil de luat sau să nu fie atât de eficient ca cel precedent. Totuși, multe persoane, ămpreună cu medicul lor, găsesc combinația terapeutică potrivită lor.
Este destul de comună schimbarea tratamentului din cauza efectelor secundare. Dacă încărcătura ta virală este nedetectabilă și nu ai nicio rezistență la medicamentele anti-HIV, atunci ar trebui să poți opri consumul medicamentului care cauzează efectele secundare și să îți fie schimbat cu un tratament diferit. Nu opri tratamentul HIV fără a vorbi cu medicul tău curant. Poți face asta doar în cazul unor efecte secundare grave, dar va trebui să anunți medicul cât mai curând cu putință.
Schimbarea tratamentului din cauza rezistenței
Cel mai bun lucru cu care îți poți ajuta tratamentul HIV este să îl iei așa cum a fost prescris. Dacă ai probleme cu luarea tratamentului, este important să fii sincer cu medicul tău.
Scopul tratmentului HIV, este să îți aducă încărcătura virală la nivelul ”nedetectabil”, definit în general ca fiind sub 50 copii/ml de sânge. Încărcătura virală ar trebui să se reducă până la niveluri nedetectabile în 3-6 luni de la începerea tratamentului. Dacă nu se întâmplă acest lucru, medicul va vorbi cu tine despre cum funcționează tratamentul tău actual.
Dacă nu iei tratamentul așa cum ți-a fost prescris, încărcătura virală poate crește până la niveluri detectabile, iar virusul tău HIV poate deveni rezistent la medicamentele anti-HIV pe care le iei. În situația aceasta, s-ar putea să trebuiască să îți fie schimbat tratamentul. Medicul va discuta cu tine despre opțiunile de tratament.
Schimbarea tratamentului poate fi mai complicată dacă ai o încărcătură virală detectabilă sau dacă ai un virus rezistent la anumite medicamente. Dacă ai rezistență la medicamente, aceasta îți va limita, de asemenea, opțiunile de medicamente înlocuitoare.
Înainte de schimbarea tratamentului, ar trebui să îți fie făcute teste de sânge, pentru a vedea la care medicament a devenit rezistent virusul tău. Aceasta se numește ”testarea rezistențelor”. Acest test te va ajuta pe tine și pe medic să alegeți medicamentele care au cea mai bună șansă de funcționare împotriva virusului tău și care sunt cele mai eficiente pentru tine. Testele de rezistență pot fi făcute doar dacă încărcătura ta virală este detectabilă.
Când HIV dezvoltă rezistență la un medicament, poate dezvolta și ”rezistență încrucișată”, la alte medicamente din aceeași clasă cu acesta.
Sunt disponibile mai multe opțiuni de tratament pentru persoanele care au luat medicație în trecut și care au HIV rezistentă la medicamente, devenind din ce în ce mai ușor de găsit o combinație terapeutică eficientă. Acestea includ:
Alte opțiuni de tratament sunt în curs de dezvoltare, pentru persoanele cu HIV rezistent la medicamente, care au luat foarte multe tratamente, unele dintre acestea luptând împotriva virusului în moduri complet diferite.
Uneori medicul își poate recomanda să rămâi pe un tratament care nu îți controlează eficient nivelul viremiei. Acest lucru se poate întâmpla dacă nu mai ai alte opțiuni disponibile, deocamdată. Tratamentul tău ar putea încă să aibă efect împotriva virusului, păstrând nivelul celuelelor CD4 îndeajuns de ridicat, încât să nu riști alte infecții.
Includerea lamivudinei (Epivir) în combinații care eșuează, pare să aibă efect benefic.