Verificarea stării de sănătate
Personalul de la spital folosește mai multe teste pentru a verifica starea ta de sănătate. Multe dintre aceste teste sunt făcute pe mostre de sânge sau urină. Majoritatea trebuie făcute o dată pe an, altele mai des.
Este
important să vorbești despre ce simptome, efecte secundare și îngrijorări ai.
Testele de monitorizare care trebuie făcute persoanelor care trăiesc cu HIV:
- Încărcătura virală – pentru a afla câte copii de virus există în sângele tău.
- Numărul celulelor CD4 – pentru a vedea cât de puternic este sistemul tău imunitar.
- Hemoleucograma – detalii despre celulele roșii și albe, pentru a afla mai multe informații despre starea ta de sănătate, per ansamblu.
- Glucoza – pentru a verifica dacă îți extragi energia necesară din alimentație.
- Ficatul – pentru a vedea dacă ficatul îți procesează mâncarea și medicația în mod corect.
- Rinichii – pentru a verifica dacă rinichii elimină reziduurile din corp.
- Lipidele – pentru a vedea dacă grăsimile din sângele tău nu îți supun inima la risc.
- Densitatea osoasă – pentru a vedea cât de puternice sunt oasele tale.
- Screening cervical (pentru femei) – pentru a reduce riscul cancerului cervical. Aceasta presupune recoltarea unei mostre de celule din cervix (deschiderea uterului) pentru a verifica dacă există vreo anomalie.
- Sănătatea sexuală – pentru a verifica dacă ai vreo infecție cu transmitere sexuală. Aceasta ar putea presupune recoltarea unui exudat de pe țesutul genital și efectuarea testelor pentru Infecții cu Transmitere Sexuală (ITS-uri).
Puncte importante
- Este important să mergi la medic în mod regulat, pentru verificarea starii de sănătătate.
- Dacă totul este în regulă, medicul ar putea să nu vorbească cu tine despre rezultatele testelor. Dar tu poți cere mai multe informații.
- Dacă ai simptome specifice sau dacă nu te simți bine, vorbește cu medicul pentru pentru un consult și eventual, pentru efectuarea unor teste suplimentare.